Cristian Daniel Marineci

A absolvit Facultatea de Farmacie a UMF Carol Davila, București, în anul 2000. A fost preparator apoi asistent universitar și în prezent șef de lucrări la disciplina de Farmacologie și Farmacie Clinică a Facultății de Farmacie. A contribuit cu capitole la Tratat de Farmacologie, sub redacția Aurelia Nicoleta Cristea, editura Medicală, 2005 și este autor colaborator al Agendei Medicale, Ediția de buzunar, editura Medicală din anul 2009 și până în prezent.

Este licențiat în Filosofie, și în 2010 și-a terminat masteratul în Istoria și Filosofia Științei la Universitatea București.

În paralel cu activitatea didactică, până în 2014, a fost farmacist și apoi farmacist șef în farmacie de comunitate. 

Este farmacist primar.

Din 2014 începe o activitate de consultanță în managementul terapiei medicamentoase; așa se naște MEDICAMENS. Faptul că MTM e un domeniu de pionierat în România reprezintă provocarea. Iar valoarea pe care o aduce această consiliere pacienților este factorul care îl motivează.